Scrisoare deschisă
adresată tuturor profesorilor şi elevilor care au ore în sala 67


Stimaţi profesori, dragi colegi mai mari!

Noi suntem “boboci” în această clădire şi încercăm să ne acomodăm şi să facem faţă cât mai bine vieţii de gimnaziu, pretenţiilor, cerinţelor şi regulilor pe care le presupune faptul de a fi elev în clasa a V-a.
Suntem mândri că am crescut, suntem mândri că avem profesori şi materii noi. Ştim că această clădire este monument istoric şi nu e o clădire modernă, deci nu putem avea o sală de clasă primitoare, veselă, unde să ne simţim ca acasă, aşa cum ne-am obişnuit timp de patru ani, în clădirea de pe str. A. Iancu nr.6. Ne-am străduit însă din prima zi de şcoală s-o înfrumuseţăm, să creăm o atmosferă plăcută atât pentru noi, cât şi pentru profesorii noştri, care să vină cu plăcere în sala 67 nu doar pentru că vrem să fim o clasă bună, ci şi pentru că la noi e plăcut, atractiv, vesel!
Nu e uşor, o ştim şi noi, o ştiu profesorii, o ştie şi doamna dirigintă! Insă noi credem că împreună vom reuşi: noi, voi, toţi. Noi nu vă cerem să contribuiţi la îngrijirea clasei noastre, care, conform orarului, uneori e şi a voastră. Vă rugăm doar să nu distrugeţi munca noastră, pentru că e ca şi cum aţi călca în picioare încercările noastre de a deveni mai responsabili, mai ordonaţi, mai atenţi cu tot ceea ce este în jurul nostru. Cu atât mai mult, cu cât sunteţi cu toţii mai mari decât noi!
Sperăm că rugămintea noastră va găsi înţelegere, iar întreaga activitate se va desfăşura de-acum înainte într-o atmosferă mult mai colegială, respectuoasă şi prietenoasă. Noi vă asigurăm că ne vom strădui din plin şi vă mulţumim pentru sprijinul vostru!

       
Colectivul de elevi şi diriginta clasei a V-a A
 

Cluj-Napoca, 26.11.2008
 

________________________________________________________________________________________

Căci şi eu sunt 

de Zlătior Alexandra, cl. a XI-a A

_____________________________________________________________________________________________________

Copiii şi muzica -

studiu de caz realizat de

Chiorean Laura, Ciordaş Mara, Forna Ioana, Zlătior Alexandra, cl. a XI-a A

© Liceul de Muzică Sigismund Toduţă. Toate drepturile rezervate.                    
design: markus prepress / 2008